top of page

Simona Vasilache -

Editor șef Luceafărul de dimineață, despre "Jurnal de vacanță"

“Povestea aceasta, despre inocență și amintiri, despre aventuri la îndemână și totuși extraordinare, despre frumusețe și firesc, e în fiecare dintre noi, așteptând doar vocea care sa o spună. În Jurnal de vacanta e o voce atât de bine contopită cu întâmplările copilăriei pe care le șoptește, peste ani, încât aproape că n-o auzi.

Este, însă, vocea unei prozatoare speciale, care fără sa fie o obișnuită a scrisului „de meserie”, aplecându-se asupra oamenilor mai degrabă cu instrumentele obiective ale cercetătorului în resurse umane, emoționează și cucerește. O lectură pentru toate anotimpurile (vieții), tonică și jucăușă întâlnire cu copiii care suntem sau am fost."

Raluca Pauna | Cititor

Despre "Jurnal de vacanta", 26.03.2021

Despre inocenta copilariei, despre viata si iubire.

​Recomand din suflet “Jurnal de Vacanta” pentru toti cei care vor sa ia o pauza de la viata de adult, si sa se intoarca in timp, in vremea copilariei. Ce este deosebit la cartea aceasta este faptul ca ea poate fi citita si de copii, dar si de adulti. Pentru copii, carticica este palpitanta, plina de mistere si comori, iar pentru adulti, este emotionanta, este despre inocenta copilariei, despre viata si despre iubire.
Intr-o nota mai personala, cartea aceasta a reusit sa faca pentru mine ceva ce nu am mai simtit de mult timp citind: a reusit sa ma transpuna in propria mea copilarie, sa ma intoarca in timp, si sa ma faca sa simt ca sunt parte din poveste, si ca totul se intampla in fata blocului unde am copilarit. Sunt sigura ca oricarui cititor adult, aceasta carte ii va aminti de inocenta si bucuria de a fi copil.
In plus, povestea, pe parcurs, iti ofera un cumul de ganduri si sentimente: de la melancolie, la nerabdare, curiozitate, entuziasm, dar si tristate, pentru ca desi este in esenta o poveste misterioasa si vibranta, spre final, devine foarte emotionanta."

Nicoleta Barbu  | Cititor

Despre "Jurnal de vacanta", 14.03.2021

Romanul copilăriei meleM-am regăsit în fiecare joc și joacă și m-am întristat. Ce repede a trecut timpul! Prea repede. Citind, m-am bucurat de fiecare clipă reamintită, redescoperită. Este un roman pentru sufletul nostru, de copil.”

Povesti cu dichis

Vrei să afli cum a apărut firul alb-roșu pe care îl purtăm de mărțișor sau cum se poate învăța răbdarea cu ajutorul unei bobițe de coacăz negru? Te-ai întrebat vreodată dacă gândăceii de bucătărie știu să citească și dacă literele chiar i-ar putea ajuta cu ceva? Vrei să știi ce gândește un țurțure agățat sus, de ramura unui copac?

Povesti cu dichis

SKU: 001
30,00leiPrice
  • Aceasta carte este disponibila doar in limba romana.

     

bottom of page